ANALIZA: Proiectul SMURD din Iasi, sacrificat pe altarul politicii PDF Imprimare Email

Cele 7 centre SMURD din judetul Iasi sint cu un picior in groapa. Paramedicii impartiti in comunele iesene ar trebui platiti din bugetele locale. Primarii spun ca nu au bani, desi sumele ajung la 4-500 de euro pe luna. Sefii SMURD Iasi au cerut ajutorul Consiliului Judetean, care le-a intors spatele. Pe de alta parte, SMURD este contestat deschis de catre deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, coleg de partid cu seful CJ, Constantin Simirad. Este sacrificat SMURD Iasi doar pentru rivalitatea politica dintre PSD si PD-L? Cum de un judet de talia Iasului nu gaseste resursele pentru a sustine SMURD-ul, care inseamna 83 de angajati pe intreg judetul? Citeste o analiza completa asupra SMURD Iasi.

In cifre seci, SMURD Iasi inseamna aproape 3.000 de vieti salvate in 2008. Aproape 1.000 de oameni salvati in primele luni ale anului 2009. Sute de interventii la accidente din tot judetul Iasi.

In prezent, judetul Iasi este impartit in 7 centre SMURD, la care se adauga alte doua din municipiul Iasi si cel de la Pascani. In fiecare centru SMURD  din judet sint angajati 12 paramedici, care acorda primul ajutor si intervin la accidentele din perimetrul acoperit. Comunele din fiecare centru SMURD trebuie sa suporte, din fonduri proprii, doar salariile si intretinerea sediului din punctul respectiv. Echipamentele, masinile si aparatura medicala, adica sumele cele mai mari de bani, sint platite de autoritatile centrale. In sarcina autoritatilor iesene din judet ramine doar plata salariilor.

La un salariu mediu net de 1.000 de lei / paramedic, rezulta ca fiecare comuna arondata unui centru ar trebui sa plateasca intre 300 si 1.000 de euro pe luna. Bani pe care primarii spun ca nu-i au.

SMURD Tirgu Frumos, cu un picior in groapa

Cea mai grava situatie este a centrului din Tirgu Frumos. Acesta deserveste 12 comune din zona, la care se adauga orasul Tirgu Frumos. Aici sint si cei mai putini angajati, doar 8 (fata de 12, in restul centrelor), iar cheltuielile lunare pentru salariile acestora se ridica la aproximativ 20.000 de lei.

Fiecare din comunele arondate centrului SMURD ar trebui sa plateasca, lunar, putin peste 1.500 de lei. Sub 400 de euro pe luna.

Primarul din Tirgu Frumos spune ca nu se string banii de la comunele arondate, asa ca trebuie sa inchida centrul. Gheorghe Tataru le-a dat preaviz celor 8 angajati pentru 1 mai. Ulterior, a revenit asupra deciziei si spune ca-i va concedia de la 1 iunie. „Vom asigura finantarea acestui serviciu pina la 1 iunie, impreuna cu primariile dupa ce am discutat cu reprezentantii Prefecturii si ai Consiliului Judetean”, ne-a spus Tataru.

Solutia de avarie: Ministerul de Interne

"Astazi functioneaza toate echipajele cu exceptia celui din Tibanesti care asigura interventiile doar 12 ore din 24. Stim ca toti primarii au probleme cu plata salariilor, dar unii au gasit solutii, cum sint cei de la Harlau, Sipote, Podu Iloaie. Am initiat impreuna cu Prefectura si cu semnatura Consiliului Judetean o solutie catre Ministerul Sanatatii si Ministerul de Interne si vom face si o propunere legislativa privind preluarea tuturor echipajelor SMURD de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Doar sediile ar urma sa ramina in administrarea consiliilor locale”" ne-a declarat Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU-SMURD Iasi.

Cu alte cuvinte, angajatii SMURD din Iasi vor fi platiti de Ministerul de Interne, prin Inspectoratul pentru Situatii de Urgente, iar comunele vor plati doar intretinerea sediilor. Deocamdata, aceasta este doar o intentie, iar transpunerea ei in lege ar dura cel putin citeva luni, proiectul depinzind de acordul ministrului. Timp in care nu se platesc salariile, se desfiinteaza centrele SMURD si, automat, cresc timpii de interventii la accidentele si solicitarile din tot judetul.

Simirad: SMURD-ul este inutil

Un opozant deschis al SMURD Iasi este presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad. Acesta a refuzat cererea de sprijin din partea SMURD Iasi, desi suma ceruta era de 140.000 de lei pe luna, bani necesari pentru plata salariilor.

In sedinta de plen de joi, 30 aprilie, Dan Carlan, presedintele PD-L Iasi, a cerut alocarea a 840.000 de lei, din fondul de rezerva, bani necesari pentru salariile pe 6 luni. „SMURD este un serviciu judetean si trebuie sa ni-l asumam ca atare. Avem de ales: lasam un serviciu judetean sa se desfiinteze sau ni-l asumam. Va propun sa ni-l asumam impreuna, pentru ca este de interes judetean”, a explicat Carlan in fata consilierilor judeteni.

„In unele comune este inutil acest serviciu. Am o retinere, pentru ca sint foarte multi care imi cer bani. Unele comune au fonduri de rezerva, dar nu vor sa faca efort. Asta inseamna ca sprijinul este inutil. Eu nu vreau sa fac SMURD de dragul SMURD-ului, n-o sa tin acest serviciu daca nu-l vrea nimeni”, a replicat Constantin Simirad.

„Regret ca la nivelul Consiliului Judetean, care este membru fondator, nu se intelege cit este de important acest serviciu, pentru a se putea face plata salariilor a punctelor de operare”, a mai spus Dan Carlan.

Pentru sediu sint bani. Pentru SMURD, nu

Spre comparatie, pentru controversatul sediu de 10 milioane de euro pe care doreste Simirad sa-l construiasca in Copou s-au gasit, in bugetul pe 2009, 700.000 de lei, pentru studiile de prefezabilitate.

Miza politica. Si contrele din Parlament

Proiectul SMURD Iasi a fost initiat de doi parlamentari ai Partidului Democrat: senatorul Dan Carlan si deputatul Petru Movila, in mandatul 2004-2008. Apoi, proiectul a fost sustinut de parlamentari din toate partidele.

In 2009, deja au aparut tabere politice in ceea ce priveste sustinerea SMURD.

Pe de o parte, PD-L sustine in continuare proiectul SMURD. Pe de alta parte, in special primarii PSD si PNL spun ca nu au bani pentru plata salariilor paramedicilor. Iar virful de lance impotriva SMURD este tot un parlamentar, tot din PSD: doctorul Tudor Ciuhodaru. „Din punctul meu de vedere, militez pentru un sistem bazat pe Ambulanta si medici, nu pe paramedici. Cred ca e mai sanatos sa avem ambulante cu medici, care stiu mai bine ce au de facut in cazul unei interventii”, ne-a spus doctorul Ciuhodaru, deputat PSD.

Ciuhodaru cere audit la SMURD, Cepoi spune ca e inutil

Deputatul PSD este de acord cu existenta „echipelor de prim-ajutor”, insa doar acolo unde urgentele nu sint acoperite de Ambulanta. „Acum, cu SMURD, exista tendinta sa fie trimisi peste tot. Eu prefer sa extindem sistemul de ambulanta, cu medic si asistent. Cred ca ar fi utila o analiza a costurilor sa vedem ce sistem e mai eficient: Ambulanta sau SMURD-ul”, spune Ciuhodaru.

Doctorul iesean, purtator de cuvint la Spitalul de Urgente Iasi si seful UPU de la acelasi spital, nu este de acord cu alocarea banilor pentru SMURD. „Este necesar un audit pentru a vedea care din cele doua e mai eficient din punct de vedere medical si economic, inainte de a aloca bani. De altfel, ministerul Sanatatii a anuntat ca exista o preocupare de dezvoltare a Unitatilor de Primire Urgenta, Compartimentelor de Urgenta si a Serviciului de Ambulanta, pentru care se vor aloca fonduri”, a completat dr. Tudor Ciuhodaru.

Seful Directiei de Sanatate Publica Iasi, dr. Vasile Cepoi, il contrazice insa pe deputatul PSD. „Nu este nevoie de un audit. Eu oricum am declansat verificari pentru a vedea daca s-au respectat criteriile de trimitere la caz. Am luat lista cu toate apelurile la 112 din ultimul an si vrem sa identificam daca au fost deficiente si care sint cauzele”, ne-a declarat Cepoi.

Ce spun primarii: Nu avem bani

La Raducaneni, unul dintre centrele SMURD din Iasi, cheltuielile pentru intreg anul 2009 sint de 240.000 de lei. Cea mai mare parte din suma este suportata chiar de comuna Raducaneni: 120.000 de lei. „Pentru primul trimestru al acestui an au dat bani pentru SMURD Raducaneni doar comunele Grozesti si Raducaneni. Cei din Cozmesti au spus ca vor vira banii, cei de la Mosna au promis doar. Insa primaria din Gorban nu a platit nici banii pe anul trecut si urmeaza sa ii fie executate conturile”, ne-a declarat Neculai Botezatu (foto), primarul comunei Raducaneni.

1.666 de lei pe luna – asigurarea de viata a iesenilor din comune

Atit trebuie sa plateasca primarii din comunele Grozesti sau Mosna. Nici macar 500 de euro. Comunele Cozmesti si Gorban, avind populatie mai numeroasa, au o cota dubla: 40.000 de lei pe an. Sub 1.000 de euro pe luna.

„Noi am reusit sa acoperim banii pentru SMURD din veniturile proprii, din banii de la Consiliul Judetean si din TVA-ul de la Ministerul Finantelor”, spune Botezatu, de la Raducaneni.

La Probota, cota pentru SMURD este de aproximativ 70.000 de lei pe an. Bani pe care primarul spune ca nu-i are. „Consiliul local al comunei nu a aprobat niciun leu pentru SMURD in acest an. Din calculele facute la buget nu am mai fi putut sponsoriza si SMURD-ul in acest an. Nu ca am avea intentie rea, nu ca nu ar fi necesar, dar nu avem bani. Veniturile noastre sint minime, abia mentinem strictul necesar, abia putem plati iluminatul public, telefonul si faxul de la Primarie. Banii primiti de la Consiliul Judetean i-am folosit pentru co-finantarile la proiecte cum sint cele de aductiune cu apa”, sustine Vasile Diac, primarul comunei Probota, din zona Bivolari.

La Lungani, comuna arondata centrului SMURD Tirgu Frumos, s-au gasit banii necesari. „Noi am achitat banii pentru anul trecut, iar saptamina viitoare platim si fondurile pentru primul trimestru al acestui an. Pentru SMURD platim anual cam 11.000 de lei”, ne-a spus primarul comunei Lungani, Gheorghe Pricopie.

SMURD sau Ambulanta?

Rivalitatea dintre cele doua sisteme de interventie medicala este notorie la Iasi, ca de altfel peste tot unde a aparut SMURD. Mai bine echipati si sustinuti puternic de catre dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD in Romania, medicii si asistentii din sistemul SMURD au avut de infruntat rivalitatea celor de la Ambulanta.

„Comparatia dintre SMURD si Ambulanta nu are niciun rost. E ca si cum ai compara mere cu pere. SMURD are atributii foarte precise, interventii la accidente si incendii grave, iar echipajele EPA intervin atunci cind sint cel mai aproape de caz si au misiunea sa stabilizeze pacientul pina la sosirea Serviciului de Ambulanta”, a explicat dr. Vasile Cepoi, seful Directiei de Sanatate Publica Iasi. „Fiecare institutie are atributiile ei si este necesara”, a completat dr. Cepoi.

Centrele SMURD din judetul Iasi, exceptind municipiul Iasi si municipiul Pascani

Nr.

Zona acoperita

Angajati

Interventii in 2009

Functional din data de

1.

EPA Tg. Frumos si

Al.I. Cuza, Bals, Baltati, Braesti, Butea, Cucuteni, Costesti, Lungani, Mircesti, Oteleni, Rachiteni, Strunga

8

80

14.09.2007

2.

EPA Podu Iloaiei si

Dumesti, Erbiceni, Popesti, Romanesti

12

90

07.07.2008

3.

EPA Sipote si

Plugari, Vladeni, Andrieseni

12

57

02.03.2008

4.

EPA Tibanesti si

Dagata, Tibana, Tansa

12

53

07.04.2008

5.

EPA Raducaneni si

Cozmesti, Grozesti, Gorban, Mosna

12

35

18.05.2008

6.

EPA Bivolari si

Probota, Roscani, Trifesti, Tiganasi

12

57

25.06.2008

7.

EPA Harlau si

Ceplenita, Cotnari, Deleni, Scobinti

12

38

Sept. 2008

EPA = Echipaj de Prim Ajutor

joi, 30 aprilie 2009

newsiasi.ro



Trimite mai departe.
Comentarii (25)Add Comment
ciuhodaru comunistul
scris de Mircea, iunie 05, 2009
Dispari vis urat
un politician medical, Lowly rated comment [Arata]
paramedicii au drepturile lor, Lowly rated comment [Arata]
salariile paramedicilor, Lowly rated comment [Arata]
La paramedicul laudat, mortile vin cu sacul
scris de Fane, mai 03, 2009
Dupa modelul bancului „Vreau sa trimit o scrisoare in Suedia. Par avion? Nu pari, dar te fac eu sa zbori imediat“, a aparut o gluma proasta pe seama sanatatii publice. Ma refer la modelul importat de la marea sursa a oligofreniei mondiale – SUA. Si anume, a paramedicilor. Par-a-medic? Nu pari, dar nici sanse nu ai! Dar suna bine pentru ranitul roman de pe trecerea de pietoni care, chiar si in agonie, simte nevoia sa fie scarpinat cu o intubatie facuta de un soi de sora medicala medievala cu patalama bombastica.

Ecaterina Pavel

Serviciul de ambulanta Brasov Rugati-va ca moartea dumneavoastra sa nu se produca in conditii de accidentare, de descarcerare, de desfasurare de forte SMURD. In general, feriti-va de orice situatie senzationala in care, asemenea unor betmeni atoatesalvatori, ar aparea paramedicii laudati. Pentru ca, daca aveati sanse de supravietuire, ei vi le anuleaza. SMURD nu este altceva decat un copil rasfatat al Ministerului Sanatatii si al celui de Interne. Nu am nicio hiba la centrul gandirii si risc sa imi pierd credibilitatea, dar dupa unele imagini cu „interventiile salvatoare SMURD“, prefer sa ma descarcerez singura, in caz de nevoie. Dar sa ma asiste medicii Serviciului de Ambulanta Brasov, mai putin laudat, dar infinit mai eficient!

Sunati cu incredere si muriti tot asa!

Sigur, exista unele situatii in cazul in care nu va recomand Serviciul de Ambulanta. De exemplu, daca doriti sa va reuseasca sinuciderea. Nu sunati, ca veti fi salvat. Apelati cu incredere la SMURD: macar veti sfarsi glorios, in stradaniile nestiintei lor si in complicitatea stralucitoare a jurnalistilor, care vor transmite in direct ultimul suflu. Teoretic, treaba asta ar merge ca pe roate. Dar practic, de cand cu 112, nu esti sigur de nimic. In mod normal, un asemenea serviciu de urgenta ar trebui sa functioneze pe sistemul: pentru incendii, apasati tasta 1; pentru viol – tasta 2; pentru infarct – tasta 3. Dar nu: sunati la 112 si va va raspunde o... creatura suava si nestiutoare. Care va va impiedica in mod repetat sa dati alarma la Serviciul de Ambulanta cu un infarct, pe motiv ca nu i-ati spus numarul apartamentului, pe care, de fapt, nu il aveti! Trait, sunat, experimentat. Nu bat campii, ca-s prea departe.

De la paramedici la parastas, cale scurta!

Ma intorc la SMURD, fata-n fata cu Ambulanta. Toata lumea s-a ambalat cand s-au taiat panglicile, pana si caprita marocana Botorog, care mai are putin si se va duce pe liane pana acasa. La panglicariile respective, Nicolaescu, in intelepciunea sa ministeriala, a spus ca „SMURD se diferentiaza de ambulanta obisnuita in primul rand pentru ca poarta titlul de echipa de prim-ajutor si prin faptul ca, lucrand in regim semimilitarizat, ajunge intr-un timp mult mai scurt. Mai face descarcerare, dar si alte lucruri pe care o ambulanta obisnuita nu le face“. Nu stim daca si barbiereste la cerere, dar Nicolaescu merita tras de urechi pentru asa gugumanii. Nu pentru greselile de exprimare, asemenea subtilitati sunt tardive pentru el. Dar SMURD nu era necesar la Brasov, ba chiar trebuie sa ne ingrijoreze, oricat de sinistru pare. Asta pentru ca dinamiteaza un serviciu foarte eficient, si anume pe cel de Ambulanta. Acesta coopera foarte bine cu ISU, iar „viteza” de care se tot vorbeste e doar praf in ochi. Ambulantele SMURD nu au tuning pentru Formula1, sunt la fel de rapide ca celelalte, doar ca ceva mai putin dotate. O dotare au, totusi: jurnalisti, pentru ca sectorul in care actioneaza SMURD este cel mai mediatizat: accidentele. Asa se face ca inghitim nemestecat galustele unui sistem din care 99% e doar reclama.

SMURD = placebo!

Dar „titlul“??? Titlul ne asigura eficienta unei echipe?! Poate sa se cheme si prooroc al neamului, o echipa SMURD nu ma convinge. Paramedicii aceia paralaudati si parapregatiti nu sunt altceva decat pompieri! Nu sunt cadre medicale, asa cum ni se induce, si nu au nici pregatirea unei asistente de mana a treia. Sunt pompieri care au trecut printr-un curs medical de cateva saptamani, dar la fel de bine ar putea fi zugravi, rebusisti sau sculeri-matriteri. Or echipajele ambulantelor SMURD vor fi alcatuite din doi paramedici si doar cele de pe ambulantele de terapie intensiva si reanimare vor vedea picior de medic si de asistent. Nu va dau exemple din „erorile de procedura“ nenumarate de care stiu si care au scurtat multe vieti. Va spun doar atat: medicii SMURD sunt aceiasi pe care sper sa nu ii intalniti la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din Spitalul Clinic de Urgenta Brasov. Pe mana carora m-as lasa doar in caz de inconstienta. Dar, in conditiile in care un medic de la Serviciul de Ambulanta este platit de doua ori mai mult pentru a lucra la UPU si SMURD, este explicabil deficitul de medici din zona aceasta. E totusi un fenomen interesant: cadrele medicale cele mai valoroase au ramas. Pentru cata vreme, nu se stie, in conditiile in care facturile mai trebuie si platite.
rusine sluga Cimpoita
scris de Marian, mai 03, 2009
Mai Mihai mie mi-ar fi rusine. Ca ai tu ceva cu PSD treaca...dar cand vei ajunge la urgente iti vei dori sa fie doctorul Ciuhodaru langa tine. Nu e nimeni care sa-l egaleze . Cimpoesu Si ARAHAT au tot incercat sa distruga spitalul de urgenta si munca titanica a acestui minunat om. Se pare ca nu vor reusi. Rusine sluga CIMPOITA.
RUSINE PSD, Lowly rated comment [Arata]
sh'nca ceva
scris de mama omida, mai 03, 2009
daca ereai baiat dashtept cum hai pretentzia,sau cu "trecere" la Bucale,faceai apele sh-l puneai pe Cepoi macar secretar da stat la Sanatate(are sh legatura cu sobiectu',cunoshte masarie,shtie k sa vorbeshte cu oamenii,e placut da totzi sh de portocalii, sh de kmerii rosh)...aveam sh noi on specialist la sanatate sh nu o "papusha Barbie",sau Kent,sau kim..da', da ce nu havem?io cred k cand s-o'mpartzt "norocu",videanu tz'o zs:"bre,ori tu secretar,ori el",sh tu ce-ai zs:"io mancatz'sh,c-am mustatza!","bai, da te precepi la hastea cu mediu?".."io?ham bre shcoli politice,hashtia shtie da toate,ii haburesc cu proecte cu bahluiu,k fac Iashu port la Marea Neagra,le fac gondole..multzi e proshti nici nu shtie ce e alea,da' suna mishto..hacordeon,meros da mici,numa' meros k acu e modern fara tarabe..fac io ceva sa-i mai prostesc odat'"...e!e!cu Smurdu e mai greu,mai e sh haltzi cu shcoli politice,mai trebe' sh tact.
bre carlan
scris de mama omida, mai 02, 2009
esti fotogenic langa helicopteru ala demolat ca mustatza ta..smurdu lu mantali a fost cu gheneoane a la carlan de la'ceput...gioco di mano pe tzaganeshte,mult shou bre,da bine la himagine...io in locu tau m-ash ducesa aprind o lumanare c-ai scapat numa c-o beshteleala de la Simi,daca era altu' mai luai sh-un cap in gura.
Continua doctore
scris de Lala, mai 02, 2009
Ciuhodaru a adus bani pentru spitalul de urgente. A sustinut existenta unui spital cu de toate ca sa nu fim plimbati intre spitale-asemeni unui Lazarescu. Cand stam cu orele si crapam pe sala la Spiridon ajungem la UPU de la spitalul de urgente si tot Ciuhodaru ne trateaza. Felicitari doctore! Esti mereu acolo unde trebuie.Nu-i baga in seama pe delatorii finantati de Carlan.
...
scris de Stefan, mai 02, 2009
Eu nu sunt ipotriva SMURD, ci impotriva EPA. Eu platesc asigurare medicala nu paramedicala. In UE nu cred ca exista si ambulanta si serviciu cu paramedici. Imi doresc si eu sa am un serviciu fara nici o raspundere in fata legii.
e simplu, Lowly rated comment [Arata]
e simplu, Lowly rated comment [Arata]
pentru dinel
scris de circotasul, mai 01, 2009
Care injectie ? Cei din EPA din judet nu au vie sa faca o injectie sa puna o perfuzie sau sa dea orice medicament ranitului, fie ea si o banala aspirina. De multe ori au fost trimise echipje EPA la solicitare dupa care acestea au chemat o ambulanta de la SAJ sa le faca treaba.
E normal asa ceva ?!!!
Ma indoiesc.
e simplu, Lowly rated comment [Arata]
La PARAMEDICUL LAUDAT
scris de Dr. Dura Lex Sed Lex, mai 01, 2009
Pentru toti cei care cred in adevarate valori si competente citez paragrafe din lege care se refera la responsabilitatea si pregatirea unui PARAMEDIC
RESPONSABILITATE:
Legea 95/2006 Titlul IV Art 88 Alin 2
"Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se constată, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu bună-credinţă, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competenţei acordate, protocoalelor şi procedurilor stabilite în condiţiile legii."

PEGATIRE :
Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV, Anexa 10
Absolvent de liceu sau scoala profesionala + Total ore de pregatire = 146

TIPURI DE SOLICITARI LA CARE INTERVINE EPA:
Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV, Anexa 9 "Indexul de codificare al urgenţelor şi regulamentul de alocare al resurselor şi mijloacelor de intervenţie dupa gradul de urgenţă din cadrul aplicaţiei destinate dispecerizării apelurilor de urgentă prin sistemul unic de apel 112."
- deci, EPA pleaca conform acestei anexe la MAJORITATEA interventiilor fie ca e accident, durere toracica, gravida alergie, etc

PREGATIREA PARAMEDICILOR IN UE: - minim 3 ani, de tip colegiu universitar

In alta ordine de idei sunt surprins sa-l aud pe domnul Cepoi plangand finantarea SMURD. Dansul in calitate de fost functionar al CNAS ar trebui sa-si aminteasca sumele alocate SAJ-urilor pe vremea dansului, si ar mai trebui sa-si mai aminteasca si de sumele alocate si decontate SMURD ca ore de zbor cu elicopterul ( ora de zbor decontata de CNAS catre SMURD costa dublu fata de costurile practicate de un operator privat)

Fiti destepti si fara frica!!!!! [removed]void(0); Mitica
2 intr-unul ? o fi super oferta...
scris de dinel, mai 01, 2009
cum e posibil ca cineva sa se apropie de un ''pacient'' ,accidentat sau nu , fara a raspunde pentru manevrele pe care le face?
o simpla injectie poate duce la urmari grave...
nu calificarea e problema ci raspunderea in fata legii : se poate numi'' omor prin imprudenta''....etc
nu cred ca are importanta daca se numeste ''serviciu de ambulanta ''sau'' smurd''daca desfasoara o activitate prompta si eficienta , dar sunt convins ca existenta a 2 servicii concurente poate crea haos
daca suni la 112 ai optiunea de a chema salvarea sau smurdul??!
eu sper ca e cineva acolo care ia decizia ...iar aceasta decizie ''care trebuie sa fie rapida si corecta'' trebuie sa se refere la gradul de complexitate si dotare materiala si umana a MASINII smilies/smiley.gif care se deplaseaza la solicitare
de exemplu:112----accident masina facuta zob pasagerii nu au iesit din masina sunt si morti curge sange...etc----dispecerul de la 112 decide sa trimita cea mai performanta masina IAR DIN ACEL MOMENT TREBIA SA-SI FACA EFECTUL RASPUNDEREA IN FATA LEGII
PENTRU TOATA ACTIVITATE DESFASURATA INAINTE DE A AJUNGE IN SPITAL
Sistemul cu paramedici
scris de Dan, mai 01, 2009
de la noi nu seamana deloc cu cel de afara>Nu cred ca in o luna de cursuri stii toata medicina de urgenta.Aceste smurduri cu paramedici sunt ineficiente si mari consumatoare de resurse materiale,ca sa nu mai zic ,ca daca le moare omul in masina lor ei sunt absolviti penal si material conf. legii 95/2006.Ar trebui facut un audit"pe bune"si comparat costurile si intretinerea lor cu cel din saj-uri.Cred ca multi se vor minuna.In conditiile in care nu au voie si nu stiu sa faca o perfuzie,o injectie,sa initieze un tratament de urgenta,nu vad unde este eficacitatea acestor paramedici.Dupa '90,la saj-uri era un compartiment smurd care tinea de ambulanta si facea treaba buna.Intre timp a venit "salvatorul" sistemului de urgenta prespital,arafat si a descoprerit ROATA.A desfiintat acest compartiment de urgenta si a infiintat un serviciu paralel si concurent ambulantei,dar mult mai costisitor si vedetist.Daca l-a infiintat sa-l finanteze nenea raed.
EPA? o gluma proasta
scris de eu, mai 01, 2009
Multumim D-lui SIMIRAD,ca incearca sa ne scape de echipajele EPA, care sunt total ineficiente.
Cu banii care sunt platiti ,,paramedicii" EPA, se pot plati asistenti si medici care pot suplimenta AMBULANTA IASI.
bani, Lowly rated comment [Arata]
OARE ?
scris de Mihai, mai 01, 2009
Nu vad unde e sacrificarea maretului proiect pe altarul politicii.Prezentati o statistica ce arata infecienta acestui serviciu si costurile enorme. Atunci cand e criza si toti strangem din dinti nu vad rostul finantarii unor servicii para-medicale realizate de oameni fara pregatire medicala adecvata. Asa ca Simirad si Ciuhodaru au dreptate. Restul e politicianism de duzina.
...
scris de Stefan, mai 01, 2009
Si ce cazuri au transportat ma rog?
draga ciuho
scris de ciuho, mai 01, 2009
Presa te ridicat presa te va cobori. Cred ca Simi are dreptate in principiu legat de finantarea SMURD in teritoriu, vrei asistenta medicala trebuie sa ti-o platesti, acolo beneficiind comunitatile locale de aceste servicii, insa in acelasi timp trebuie sa existe si mijloace coercitive la adresa primarilor, bani de smenuri au, dar sa plateasca un servciu medical sau un profesor nu mai sunt.
SMURD in cadrul Ambulantei
scris de torroken, mai 01, 2009
In principiu SMURD cu specificul lui putea fi organizat ca un departament aparte al AMBULANTEI si nu ca o unitate separata si concurenta....Dupa ca ce suntem o tara care intinde banii pentru sanatate de la o luna la alta mai vrem sa avem si doua sisteme de asigurare a preluarii urgentelor concurente.
Era interesant sa vedem intai un serviciu de Ambulanta super pus la punct ca personal si dotare si apoi sa creezi aceasta structura "paramedicala" care costa si bani si are o eficienta de cele mai multe ori indoielnica...nu ca dotare(asta fie primit s-au gasit bani)ci ca si pregatire profesionala.
In al doilea rand este interesant de urmarit cine si cum a pregatit paramedicii...caci de sonde de intubatie bagate in stomac cred ca UPU Urgente deja s-a plictisit.
Numai bine!!!!
corect dar cu mici rectificari
scris de circotasul, aprilie 30, 2009
Nimeni nu contesta necesitatea SMURD si EPA.
Dar, in conditiile in care au fost cazuri in care solicitarea la dispecerat se transmite celui mai apropiat echipaj EPA care ajunge la solicitare dar nu poate face nimic, care e eficienta si mai ales necesitatea ? Echipajele EPA au competente limitat dar sint trimise la urgente majore. Ajung la caz pentru ca asa este procedura de alocare a interventiilor si se constata ca nu au competente i cheama Ambulanta. Se pot pierde timp (cel putin 30 minute sau chiar o ora) fata de situatia in care pleca de prima data Ambulanta. Si se stie faptul ca la un traumatism major, accident gra etc, primel 60 de minute reprezinta "ora de aur" care face diferenta intre viata si moarte.
Cine are dreptate ?
SMURD sau Ambulanta ?
Cu stima, un iesean ingrijorat de faptul ca poate solicita ajutor si asteapata de doua ori. Intii sa vina SMURD si mai apoi Ambulanta.
PS. Care e speranta de a scapa in astfel de situatii ? Si cei implicati in sisitem stiu ca nu sint aberatii ceea ce am spus mai sus !!!!?

Scrie comentariu
mai mic | mai mare

security code
Introdu caracterele afisate


busy
 
Admitere UAIC 2010

IulianMicu.ro

  • Cite se mai intimpla prin tara cind tu ai de schimbat o baterie

    Cite se mai intimpla prin tara cind tu ai de schimbat o baterie

    Aseara mi s-a stricat bateria de la chiuveta din bucatarie. Am desfacut-o, m-am uitat prin ea: nu mai putea fi reparata. Asa ca m-am dus si am coborit sa cumpar una noua. Banal, nu? Cind ceva e stricat, il inlocuiesti cu ceva nou care, evident, este deja mai bun.