newsiasi.ro

Switch to desktop Register Login

Premiul Nobel pentru fizica pe 2011, acordat pentru descoperirea ca Universul e in expansiune

Cercetatorii Saul Perlmutter (SUA), Brian P. Schmidt (SUA/ Australia) si Adam G. Riess (SUA) au fost recompensati, marti, cu premiul Nobel pentru fizica pe 2011.

Cei trei savanti au fost recompensati pentru descoperirea faptului ca Universul se afla intr-o expansiune accelerata, se afirma in comunicatul emis de comitetul Nobel, informeaza nobelprize.org.

"Ei au studiat mai multe zeci de explozii ale unor stele, denumite supernove, si au descoperit ca Universul se afla in expansiune, cu o viteza de accelerare permanenta", precizeaza acelasi comunicat.

In 2010, premiul Nobel pentru fizica a revenit cercetatorilor Andre Geim si Konstantin Novoselov, ambii de la Universitatea Manchester (Marea Britanie), pentru cercetarile lor din domeniul structurii atomilor de carbon si pentru lucrarile lor revolutionare asupra grafenului.

Sezonul premiilor Nobel pe 2011 a debutat luni, cand cercetatorii Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Luxemburg) si Ralph Steinman (Canada) au fost recompensati cu premiul Nobel pentru medicina pentru cercetarile lor din domeniul sistemului imunitar.

Miercuri, va fi decernat premiul Nobel pentru chimie. Castigatorul premiului Nobel pentru literatura va fi anuntat joi. Premiul Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorintei exprimate de fondatorul prestigioaselor distinctii, Alfred Nobel - va fi anuntat vineri. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 10 octombrie.

Laureatii vor primi cate o medalie din aur si un premiu in valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,08 milioane de euro), care poate fi impartit intre cel mult trei castigatori pe fiecare categorie.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit in 1968 de Banca centrala din Suedia, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la fondarea acestei institutii. Premiile au fost create dupa moartea inginerului suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform vointei sale din testament.

 

sursa: Mediafax

marti, 4 octombrie 2011

[varianta pentru mobil: m.newsiasi.ro]

© 2011 newsiasi.ro | Toate drepturile rezervate.

Top Desktop version